Mai e un pic si se implinesc patru ani de cand tata nu mai e printre noi.
Mi-e un dor nespus de el...nu stiu de multe ori mi-ar place sa cred ca atunci cand ma duc acasa, la tara, ca nu o sa mai gasesc casa goala si ca el o sa ma astepte pe banca in fata blocului cu zambetul pe buze...insa adevarul crud ma aduce la realitate, nu o sa-l mai gasesc acasa, ci in alta parte...acum casa lui unde poate fi tot timpul cu mine este chiar sufletul meu...
De multe ori simt ca ma sprijina si ca este tot timpul cu mine...cu toate ca imi e nesus de greu sa ma obisnuesc cu faptul ca fizic nu o sa mai fie niciodata aici...sa ii mai aud vocea...sa ii mai aud pasii...
Aveam o legatura destul de puternica cu el atunci cand eram copil...il simteam de la kilomentri departare ca vine...de fapt daca stau si ma gandsc bine, mama zice ca primul cuvant a fost TATA...acum inteleg...l-am iubit...il iubesc si il voi iubi cate zile voi mai avea...sufletul meu nu va mai fi niciodata intreg, acea parte va lipsi, acea parte care imi dadea putere si speranta...MI-E DOR DE TINE TATA!!!
Nessun commento:
Posta un commento